Samsara
Ştiaţi că în filosofia indiană “samsara” înseamnă “a te lansa în viaţă, a accepta viaţa aşa cum este ea”? Sensul termenlui este definit, în tantrism (că de acolo provine), drept una dintre cele mai bune căi de urmat către ”eliberare”. Nu este calea “ortodoxă” a filosofiei YOGA, însă ea oferă o alternativă. SAMSARA nu îndeamnă la abandonarea acţiunii, la retragerea în sine pentru a anihila karma; dimpotrivă ea propovăduieşte acţiunea. Samsara afirmă că viaţa trăită în lume, şi nu retras, devine eliberatoare. Este poate, tocmai de aceea, şi mult mai grea. Pentru omul modern această metodă deschide cea mai bună cale de a îmbina şi existenţa socială şi dorinţa sa de a fi liber, de a fi fericit. Cum anume ajungem acolo? Pentru asta există cărţi şi studii, sau trebuie să aveţi răbdare până autorul acestor rânduri va avea timp să posteze o descriere mult mai amănunţită a acestui concept. Până atunci, nu uitaţi că există şi un parfum franţuzesc cu acelaşi nume, SAMSARA. Care, apropo, are un miros fermecător … la fel ca şi ideea filosofiei indiene!
Asa cum, in discutiile mele cu “autorul” (Iuleka) spuneam ca nu prea indraznesc sa-mi astern ideeile, tot asa nici acum nu ma simt in aple mele , doar dintr-un simplu motiv: n-am mai facut-o niciodata. Insa inspirata de “accepta viata asa cum e”, consider acest gest un episod in viata traita in lume. Fara s-o mai lungesc …spun ca imbratisarea vietii asa cum e, poate, ajusteaza spirtul unui luptator, unui idealist care asta stie sa faca: sa lupte petru dreptatea lui sau a unei natiuni, sa lupte intr-un razboi care poate nu este al lui, dar pe care-l duce din inertia nationalismului. Luptatorii nu imbratiseaza idee conform careia , poate , te resemnezi. Resemnarea este un alt aspect de discutat….este cumprinsa sub acesta idee : acceptarea vietii asa cum este?
O alta idee…strict “femeiasca” – daca as fi fost violata, as fi ramas cu sechele, as fi luptat cu conecptiile invechie si rusinea formata de conventii sociale …as fi luptat…si de aici 2 variante: 1. m-as fi sinucis si era dovada infrangerii
2. as fi luptat cu mine si cu “lumea”….
….mmm interesant tocmai mi-am dat seama ca solutia nu e decat una : acceptarea vietii asa cum e; dar fara lupta…unde oare as fi ajuns?
Clio
31 May 2007 at 12:03 pm