În România, numărul de accidente raportat la un autoturism e de trei ori mai mare decât în Uniunea Europeană. În timp ce, în Europa doar unul din 40 de accidente se soldează cu decese, în România raportul este de unu la trei. Unul din motivele acestei statistici este situaţia îngrijorătoare a şoselelor din România, unde o treime din drumurile naţionale sunt într-o stare deplorabilă. Aceste date provin dintr-un raport prezentat de Societatea Academică Română. Asadar, studiul arata ca, în România, şansa de a muri într-un accident pe un drum naţional este de 40 de ori mai mare decât media din Uniunea Europeană. Cine este de vina? Pai… 1. starea proastă a carosabilului, 2. lucrărilor interminabile de întreţinere şi 3. intersectarea drumurilor nationale si europene cu traficul local din satele şi oraşele lipsite de centuri ocolitoare. Tot statisticile arată că, în România, în ultimii 8 ani, au avut loc aproape 100.000 de accidente în care şi-au pierdut viaţa peste 20.000 de persoane, iar alte 50.000 au fost rănite grav. Alte studii arată că în timp ce în Franţa, Portugalia şi Luxemburg numărul deceselor in accidente rutiere s-a redus cu 40% faţă de anul 2001, în România şi alte state este-europene situaţia s-a înrăutăţit.
Cine ar mai putea fi de vina pentru aceasta ruleta ruseasca de pe strazile din Romania? Sa vedem:
1. Copiii teribili de bani gata care la o saptamina dupa ce si-au luat carnetul pleca cu masina lu’ tata - cu cel putin 300 de cai putere - la mare, la munte sau aiurea pe soselele carpite din tara. Ii recunoasteti imediat: gonesc cu peste 160 de km/ora, va fac semne cu faza lunga sa feriti din calea lor, nu se dau niciodata de pe a doua banda pe prima (nici daca e drumul pustiu), va depasesc uneori doar pentru a frina imediat in fata voastra, depasesc pe contrasens la limita obligandu-va sa frinati pina la ABS pentru a nu va ciocni mortal de ei.
2. Oamenii din show-bizz de succes, afaceristi grabiti, politicieni de televizor care se deplaseaza doar cu masini de peste 50.000 de euro, cu cel putin 180 de km/ora si care au experienta la volan. Ei nici macar nu se mai obosesc sa va anunte cu farurile ca se apropie din spate, ci doar trec razant pe linga masina voastra sau va taie fata, fara a apuca macar sa vedeti de unde au aterizat. Ei calca, lovesc, busesc orice deoarece in masinile lor scumpe au doua motive care ii indeamna sa alerge cu viteza: motorul puternic si prejudecata unei sigurante mult mai mari pe care ti-o da o masina scumpa.
3. Poeti, filosofi, artisti, cantereti si actori grabiti care, frustrati o viata de placerile capitalismului, au descoperit de curind ce inseamna evlavia si nimicnicia de a conduce un Volvo S60 sau un BMW S3… Mi-l si imaginez pe filosoful heideggerian roman emanind vibratii de siguranta in trafic, in timp ce alearga pe o fuga pe Bach cu peste 140 de km/ora in curbele de pe Transfagarasan… Oh, da!
Nu mi-as dori, pentru nimic in lume, sa ma intersectez cu experienta gindirii despre si la limita prin curbele de prin Fagaras. De altfel, mai bine sa nu va intalniti cu nici o fitza de pe plaiurile dimbovitene in trafic. Iesiti de curiozitate pe autostrazile din Europa si vedeti cum se conduce in conditii normale si decente. Atat din punctul de vedere al strazilor si autostrazilor cat si a soferilor care le populeaza. La intoarcere in tara, veti fi dorit sa nu fi iesit mai bine niciodata din bezna soselelor romanesti pe soarele autostrazilor europene.