Primul imprumut extern al Romaniei
La 10 august 1864, Romania a contractat primul sau imprumut extern din istorie. Acesta a reprezentat momentul debutului tarii noastre pe piaţa financiara a Europei. Guvernul roman de la acea vreme a obtinut imprumutul pe piata financiara londoneza prin Banca Imperiala Otomana si cu ajutorul fratilor Stern. In valoare de 916.000 de lire sterline, imprumutul era contractat cu o dobanda de 7 la suta si a fost garantat de statul roman cu veniturile vamilor. Banii obtinuti astfel erau destinati, in principal, finantarii despagubirilor rezultate din secularizarea averilor manastiresti din 1863 si pentru inzestrarea ostirii romane. Pentru dezvoltarea economica din a doua jumatate a secolului XIX, Romania a realizat si imprumuturi publice, pe termen lung, prin obligatiuni de stat. Astfel, un mare efort financiar a fost facut la sfarsitul secolului XIX pentru constructia de cai ferate si modernizarea transporturilor. Inainte de primul razboi mondial si, apoi, in perioada interbelica, Romania a mai contractat si alte imprumuturi, tot de pe piata londoneza, in special, pentru acoperirea cheltuielilor de aparare sau pentru dezvoltarea industriei. În prezent, datoria externa a tarii noastre depaseste 27 de miliarde de euro. Insa, Romania are si de recuperat creante in valoare de peste 2 miliarde de dolari, in special de la tarile cu care regimul comunist a intretinut relatii de afaceri de-a lungul timpului.