Iulian Leca

Rasfoind, uneori din lipsa de ocupatie, alteori din diverse interese, niciodata dintr-o dorinta absolut necesara, blogurile existente pe piata nu inteleg, oricate eforturi as face, de ce unii oameni insista sa persiste in platitudine. Inainte de a mai persista si eu in nedumerirea mea, imi spun ca tocmai de asta acei oameni si-au facut blog. Sa aiba unde sa isi verse maruntele lor bucurii, marile lor drame false, si ineptiile lor fara de pereche. Apropo, remarc cu tristete cum se fac eforturi disperate de catre unii sa fie originali, chiar daca asta inseamna sa pice in cea mai crasa prostie. De ce este dorita atat de mult originalitatea? De ce ajung unii uneori sa plateasca chiar cu minima decenta pe care o include specia umana? Nu am sa va dau exemple tocmai pentru ca nu este greu sa le gasiti intrind, la intamplare, pe primele 10 bloguri care va pica in ochi… Si, totusi, nu imi explic de ce doresc sa isi piarda timpul in felul asta? De ce nu aleg sa isi povesteasca trairile, cu siguranta unice, intr-un jurnal fara nicio pretentie? Sau de ce nu accepta ca nu intereseaza pe nimeni timpul lor pierdut fara sens? M-am ambalat, recunosc, fara sens si fara rost! Dar nu mai suport sa vad, uneori plin de invidie pe succesul unora, cum tot creste numarul blogurilor in care nu se discuta decat nimic despre nimic. Scuze, da, este greseala mea ca am dat peste ele. Si ca am mai si ales sa le iau atat de mult in serios. Promit sa nu revin.