Eterna si fascinanta noastra CORUPTIE
Am obosit dupa atatea discutii despre spaga la romani. De altfel, ce am scris acum cateva zile despre filmul American Gangster este mai valabil decat toate discutiile de astazi. Si era inainte de marele sondaj. Mi-am adus aminte insa ca acum doi ani scrisesem ceva despre asta in Monitorul de Iasi (desfiintat acum). Este mai actual decat oricand ce scrisesem atunci. Este o tema eterna a noastra. Nu stiu de unde suntem atat de surprinsi ca aflam asta?
“Romanul, relatiile si spaga” - Monitorul de Iasi, 29 septembrie 2006
Este un semn de buna crestere la noi sa ducem o floare, o ciocolata, „o mica atentie”, oricarui functionar public si, nu numai…. la care ne prezentam cu o problema sau alta. (more…)
N24 sau Arta Manipularii
Am vazut ca informatia - potrivit careia N24 ar fi fost cumparat de Patriciu - pe care am postat-o aici, intr-o oarecare exclusivitate, a facut ceva valva prin presa. Mai multe ziare au preluat-o. Jumatate dintre ele au infirmat-o, pe baza unei declaratii telefonice a lui Patriciu. Altele au dat-o ca sigura, bazandu-se pe faptul ca fratii Micula nu au negat o asemenea posibilitate. Blogurile au reactionat si ele.
Una peste alta, se stie ca nimeni nu anunta o asemenea tranzactie chiar in ziua in care aceasta a fost semnata. De altfel au mai fost cazuri asemanatoare cand s-a aflat abia peste cateva luni. Ca sa stea mai linistiti cei care se intreaba daca e sau nu adevarata aceasta stire, va spun contextul. Cica un redactor sef al unui important ziar din tara ar fi primit un telefon in urma cu cateva zile de la un individ cel putin la fel de important. Iar acesta i-ar fi spus ca: “in sfarsit, a luat si Patriciu N24.” Sa ne gandim. Este posibil sa fie doar o minciuna. Ori de o parte, ori de cealalta. Insa toate semnele, semnalele, toate indiciile, situatia in sine si oamenii implicati in jurul sursei mele, deci toate la un loc, ma fac sa cred ca aceasta informatie este adevarata.
Gandindu-ma la aceasta poveste mi-am dat seama cat de usor este, totusi, sa manipulezi presa si informatiile care apar pe piata. De exemplu: daca acum as veni si as specula pe cazul unei mari vedete a carei situatie nu este tocmai stabila (in mod real) intr-un trust, si as afirma (o fabulatie pura, bazata pe nimic) ca din surse sigure aceasta vedeta va pleca la un post concurent, CATE SANSE AM SA FIU CREZUT? Cred ca destul de multe. Lumea s-ar gandi imediat la situatia ei reala delicata si ar gasi normal ca aceasta sa plece. Ba unii s-ar intreba de ce abia acum se intampla asta. O parte, buna chiar, a blogosferei si cel putin cateva ziare de scandal vor prelua zvonul. Asadar, desi v-am avertizat cu acest exemplu, eu merg pe mana sursei mele.
Ciutacu Genial si Justitiar
“M-am abtinut cu greu sa raspund ieri, la nervi, hienelor jigarite care-l injura pe Dan Iosif si dupa moarte. Daca nu era omul asta, cu toate luminile si umbrele lui, libertatea de exprimare de care astazi se folosesc abuziv toti prostii era un deziderat.”
Asta spune Ciutacu pe blogul sau. Bine, ii iert naivitatea de a crede ca daca nu era un SINGUR om in acele zile ale lui decembrie ‘89, noi astazi inca am fi visat la libertate. Ii iert si convingerea ca succesul revolutiei din decembrie 89 s-a datorat exclusiv oamenilor care au iesit in strada; si nu SI contextului international, regional si multor altor facturi, stiuti sau nestiuti. Din ce afirma Ciutacu se subintelege ca el ar crede altceva. Trec si peste nenumaratele teorii si carti scrise despre decembrie 89 unde se explica cat de cat, cine si de ce a avut vreun merit in castigarea libertatii. Uit ca noi, romanii, nu am realizat niciodata nimic important in istorie total independent de contextul politic international. (vezi: Revolutia din 1848, pornita de afara; Independenta Romaniei, declansata de razboiul dintre Rusia si Turcia; Marea Unire, infaptuita dupa participarea la primul razboi mondial…etc. Vezi macar teoriile lui Lucian Boia) In fine, sa spunem ca noi, cetatenii viteji si plini de curaj ai acestei tari, ne-am castigat numai prin puterile noastre libertatea in 89, iar Dan Iosif ar fost printre cei mai demni si mai stralucitori revolutionari dintre noi…
Dar nu prea imi suna bine “hienele jigarite care-l injura pe Dan Iosif si dupa moarte.” Asta presupune ca Dan Iosif ar fi atat de sus, atat de pur, incat oricine ar indrazni sa spuna ceva merita, nimic mai mult decat, retragerea tuturor libertatilor (castigate oricum de Dan Iosif). Dupa ton, Ciutacu nu ar fi departe de aceasta sentinta. In fond, libertatea castigata de Dan Iosif nu e valabila pentru toti. Daca nu am avut sansa, sau nesansa, sa participam activ la lupta pe 21-22 decembrie nu putem spune nimic. Unii sunt mai liberi decat altii. Am mai auzit asta. Totusi, as fi curios sa stiu: unde si cand a fost injurat Dan Iosif si, mai ales, cum?