Iulian Leca

Noi. Noi am inghitit-o pe Elodia. Si la propriu si la figurat. Asa am visat. Mi s-a aratat deodata intr-o seara ca Cioaca si-a omorat si apoi si-a transat sotia. Se facea ca zambetul sau cinic si atitudinea sa detasata nu puteau veni decat din siguranta pe care o are ca singura DOVADA impotriva sa, trupul Elodiei, nu va fi niciodata gasita. Nu poti sa zambesti astfel daca esti nevinovat si sotia ta a disparut de jumatate de an. Chiar daca, inainte, o urai de moarte. Ranjetul, caci eneori nici macar zambet nu este, pe care Cioaca ni-l livreaza la fiecare aparitie la televizor este ranjetul celui care stie ca prosteste o lume intreaga. Nu ma intereseaza resorturile psihologice care il fac sa se comporte astfel. Insa, in visul meu, ceva imi spunea ca comportamentul sau este dovada cea mai clara a vinovatiei sale.

De ce nu a fost gasit pana acum trupul Elodiei? Pentru ca nu mai are cum sa fie descoperit. Niciodata. Iar daca Cioaca nu isi marturiseste singur crima, precum Raskolnikovul lui Dostoievski, el nici nu va mai putea fi vreodata condamnat. Ohh, dar ce cosmar a devenit visul asta. Mi se arata cum domnul Cioaca dupa ce si-a transat sotia, a fiert-o si, apoi, a dat-o prin masina de tocat. Aceasta pasta, carne tocata marca Elodia, ne-a livrat-o noua, celor care am avut ghinionul sa o cumparam. Am gustat-o satisfacuti intr-o seara de sambata sau intr-o dupa-amiaza de duminica. Noi am inghitit crima lui Cioaca pe nemestecate. Acum asteptam ca Cioaca sa recunoasca. Sa dea Dumnezeu sa nu o faca!