iuleka

Nu sunt mandru ca sunt roman. Si nici rusine nu imi este. Insa, niciodata nu am fost si nici nu mi-am dorit sa fiu mandru de acest lucru. Ma simt ca si cum as fi putut sa fiu la fel de bine orice altceva.

Aseara insa am vazut lacrimile lui Paunescu provocate de mandria de a fi contemporan cu Busuioc. Costel Busuioc, zidarul roman din Spania care a incantat pe iberici cu vocea sa crescuta si ne-educata de aici din Romania. Paunescu dimpreuna cu o tara intreaga si-au dat drumul tuturor fantasmelor neimplinite. Am auzit o baba din satul lui Costel care spunea cu lacrimi in ochi ca: “a venit si vremea noastra, sa aratam lumii cine suntem, sa se ridice Costel precum soarele in lume si sa straluceasca…” Of, Doamne! De ce avem nevoie de astfel de substitute pentru orgoliul nostru? Acum ne intrecem in a ne asuma succesul lui Costel. Ne spunem ca si noi am contribuit la asta intr-un fel sau altul… Am vrea paternitatea, sau macar originea, succesului lui Costel.

De ce nu vrem sa mandrim cu ce suntem sau nu suntem noi insine? Personal, Costel Busioc ma lasa rece. Imi imaginez ca daca se va intoarce in tara va ajunge sa cante pe la nuntile smecherilor care acum bocesc la succesul sau. Sau, si mai rau, vom auzi ca pleaca in turneu prin tara ca sa cante impreuna cu manelistii momentului. Asta e Romania de care ar trebui sa stea departe. Nu i-a oferit nimic pana acum, nu ii va oferi nici de acum incolo ceva bun.