iuleka

Ce abundenta de stiri. Cel mai mult mi-a placut cum Elena Udrea a declarat ca este mandra de presedintele ei, domnul Traian Basescu. Intuiesc ca este modesta, in fapt cred ca ea a fost mereu mandra de Basescu. Acum doar ca o poate recunoaste public. Dar, ati vazut cum doamna Elena Udrea mesteca ciunga in timpul discursului lui G.W. Bush de la C.E.C? Probabil ca nu era la fel de mandra si de presedintele SUA. Dar, sa privim in alta parte. Ce am mai vazut la televizor? Anarhistii, desigur. (more…)

As vrea sa va spun ca nu mi se pare normal ca un arbitru sa opreasca un meci de fotbal dupa ce primeste o bricheta in cap. Trebuie sa fii un pampalau, un las sadea ca sa fugi spre vestiare din calea bolovanilor, a brichetelor, a scaunelor si a sutelor de scuipati veniti din tribune. Cat de las poti sa fii sa intrerupi o partida de fotbal dupa ce ai luat o bricheta de metal in moalele capului, aruncata de la cel putin 30-40 de metri, daca asta nu te-a pus la pamant inconstient sau macar nu te-a umplut de sange? Eu cred ca pentru acest gest, pentru tupeul extra-ordinar de a spune Nu violentei, arbitrului Deaconu i-ar trebui administrata o bataie buna. Impreuna cu alte cateva brichete in cap. Eventual in moalele capului, aruncate tocmai din varful tribunei.   

Immnuel Kant a spus odata ca “daca te faci râmă sa nu te plangi ca esti calcat in picioare”. Imi revin aceste vorbe tot mai des in minte. Trist este ca se inmultesc râmele din jurul meu. E ca in Rinocerii… Ba chiar mai rau!

Orban a isterizat pe toata lumea! Presa din Romania a inebunit. S-a ajuns ca la televiziunile noastre realizatorii emisiunilor sa se cearta intre ei, in aceeasi emisiune (vezi Antena 3 si Realitatea TV). Posturile TV se acuza reciproc de manipulare, de linsaj mediatic si neprofesionalism. Jurnalistii se transforma in anchetatori, in procurori. Ziaristii iau locul politistilor si obtin mai multe informatii despre accidentul lui Orban decat angajatii MIRA. Si mai repede! Pana si CTP-ul s-a reactivat. In stilul lui, cu epitete multe si idei putine. A vorbit pana si de briciul lui Ockam, cu care s-ar rade Orban. (Pentru necunoscatori: se refera la principiul care l-a facut celebru pe acest logician din evul mediu.)

Cazul Orban este atat de fascinant, de mediatizat si de intrigant pentru ca are ingredientul ELODIA. Exista sau nu exista fata ranita de Orban? Deci avem si sange! Sunt dovezi pentru. Sunt dovezi contra. Multe judecati si judecatori, mai putin bun simt. Nu exista sceptici. Avem doar fanatici.

Acum au aparut si martorii. Multi. Ar trebui sa fie simplu. A fost sau nu a fost? Fata neaga. Orban neaga. Cativa jurnalisti baga mana in foc ca a fost. Accident cu victima si fuga de la locul faptei! Apar imagini care contrazic totul. Orban nici nu a fugit, nici nu pare sa fie beat, nici nervos, nici nu da spaga. Si nici o victima! Nu intelegem din imagini ca ar fi fost vorba de un accident in care o fata sa fie ranita. Desi fata exista, inxistenta unei certitudini in privinta accidentarii ei o transforma pe adolescenta intr-o Elodie a ministrului transporturilor. Si cam atat! Restul e manipulare. Si de o parte, si de cealalta. Toata lumea vrea sa pacaleasca pe toata lumea. Si Orban, si fata de 17 ani, si televiziunile si ziarele. Sa mai spun de politicieni? Toti au un alt interes, de fapt, decat cel aparent aparat si aratat.

Ce ma enerveaza cel mai mult sunt lucrurile care se stiu si nu se spun. Fiecare le pastreaza in caz ca celalalt face o mutare neasteptata. Apropo, oare ce-o face Basescu acum? Dar Tariceanu?

Ce imi place atat de mult in tara asta este ca inca nu ne-am pierdut simtul umorului. Oh, da, inca mai radem! Asa cum, in Romania, poti vedea soferi care calca un pieton pe trecere si apoi se da jos si il ia la bataie nervos ca i-a botit masina cea noua si scumpa; asa cum barbatii nostri au puterea sa atinga pe fund o femeie care plange pe strada; asa cum cei care fura ii dau in judecata pe care ii cerceteaza pentru abuz in serviciu; asa cum ultimii prosti ajung sa coordoneze si sa conduca universitati si spitale - la fel, cu acelasi umor negru si absurd si pe acelasi principiu, un site a initiat o campanie in care isi propune sa il premieze pe cel mai Sexy Blogger din Romania! Fac, de pe acum, ramasag cu voi ca vor exista bloggeri nemultumiti de rezultate, frustrati ca nu au iesit mai sus in top, ca vor exista contestatari, ca vor fi spagari, ca se vor auzi voci care ne vor anunta ca au fost fraudate rezultatele, ca se fura, ca nu sunt reprezentative voturile, ca au votat numai prostii, ca cel care a castigat nu merita, ca s-a votat notorietatea si nu valoarea in sine.

Printre concurenti? Cei mai de seama (aratosi, inteligenti si profesionisti) bloggeri din Romania: Dan Andronic – consultant politic, Cristian Sutu – jurnalist la Cotidianul, Bradut Ulmanu – profesor la Facultatea de Jurnalistica, Dragos Bucurenci – jurnalist, Iulian Comanescu – analist media, Orlando Nicoara – directorul diviziei Internet MediaPro, Victor Ciutacu – redactor sef la Jurnalul National si Zoso – unul dintre cele mai celebre personaje ale blogosferei.

Astept provincia!

Nu stiu de ce imi aduc aminte de Dan Iosif doar asa. Cand i-a spus unui reporter, pe holurile Palatului Parlamentului, ca: “nu te intereseaza pe tine de ce si cum, E CUM VREA MUSCHII MEI, bine?” Era vorba de un vot la doua maini pe care Dan Iosif tocmai il vruse. Si il si facuse. Intrebarea era daca gestul e moral…

Probabil ca am o memorie pacatoasa.

Le-am gasit in New York Times. Si fotografia si povestea. E vorba despre Alaska si problemele eschimosilor de acolo. O fotografie superba. O poveste trista. Stiu. Nu ne intereseaza. Noi le avem pe ale noastre. Pd + PLD. Miron Cozma. Basescu. Satul de toate astea am evadat aiurea. Am gasit asta. Am dat, in realitatea, tot peste probleme noastre. Transferate pe capul altora. Fara voia lor. Treptat o sa distrugem toate imaginile frumoase cu povestile noastre triste si proaste. Stiu, nu ne pasa. Nu sunt ale noastre.

1. In Piata Unirii cred ca au iesit mai multi romani decat la ultimele alegeri + uninominal. Apoi, in sfarsit, si Basescu se poate considera invins. Bradul aranjat de portughezii de la Millennium, in centrul Bucurestiul, a adunat mai multa lume decat ar fi strans Basescu la orice fel de manifestare a sa prin targ! Orice ar anunta Basescu nu cred ca bucurestenii ar vibra la fel ca la bradul Millennium. In concluzie, pentru cine are ochi de vazut: romanii nu mai suporta politica.

2. Transmisiile in direct ale televiziunilor, de la aprinderea bradului, au fost sub penibil. Nimeni nu a putut articula mai mult decat un singur lucru: cel mai inalt brad din Europa. Repetata la nesfarsit,  informatia a dat senzatia de tembelism. Dar cate schele alcatuiesc bradul, cati oameni au muncit la el, cate beculete, unde au mai fost ridicati brazi asemanatori, etc… de ce nu? Ar fi fost mai putin monoton.

3. Inca mai avem nevoie de manifestarile armatei care sa ne maguleasca orgoliul. Sa ne faca sa ne simtim importanti. Sa vedem tancurile si avioanele armatei romane ca apoi sa credem ca suntem aparati. Nu e o petrecere nationala inca, e o zi impusa.

4. Inca nu am vazut bucuria adevarata pe fetele romanilor. Nici macar in aceasta zi nu am zarit-o nicaieri. Ar trebui sa avem, de-ar fi numai in aceasta zi si tot ar fi bine, o incantare, o veselie generala, o bucurie nationala care sa ne faca mandri ca suntem romani. Acesta ar fi sensul acestei zile. Daca ar fi cu adevarat traita…        

Ca sa nu imi imaginez ca muncesc in van… E bland, mult prea bland, dar e oficial.

Cuvintele sale lovesc fara gres. Discursul sau acid nu iarta pe nimeni. Este cunoscut drept crucisatorul presei romanesti. Cristian Tudor Popescu este ziaristul pe care niciun politician nu si-ar dori sa il aiba dusman. Unii, cu siguranta, nici macar partener de discutii. Cristian Tudor Popescu a ajuns un jurnalist de temut datorita analizelor sale clare, uneori bazate chiar pe principiile logicii si, aproape intotdeauna, impartiale. Considerat de romani obiectiv si profesionist, discursul lui CTP, frustrant in sine, reprezinta poate un canal de defulare care razbuna nedreptatile tranzitiei romanesti. Pentru toate acestea Cristian Tudor Popescu este iubit si urat deopotriva. Agustin Buzura a spus despre el:  “Cristian Tudor Popescu nu uraste. Nu cred sa fi urit vreodata. Articolele lui pleaca din disperare. Din disperarea ca lucruri atit de simple nu sint intelese, ca toate tarele noastre impiedica intrarea noastra in rindul lumii.” Absolvent al facultatii de Automatizari si Calculatoare in 1981, Cristian Tudor Popescu si-a legat intreaga cariera de litere. A scris 14 carti, de beletristica si jurnalism, si a tradus “Edificiul nebuniei absolute” de Stalislaw Lem. Activitatea in presa a inceput-o in 1991 la Adevarul, ziar l-a care a lucrat 15 ani. Neintelegerile care au urmat mortii lui Dumitru Tinu, directorul ziarului, au facut ca Tudor Popescu, alaturi de alti 81 de jurnalisti, sa demisioneze in 2005 de la Adevarul si sa fondeze apoi ziarul Gandul.  In 2003 este ales presedinte al Clubului Roman de Presa, organizatie care vegheaza la respectarea deontologiei profesionale. Motivul demisiei sale din aceasta functie in noiembrie 2006 a scandalizat breasla lumea jurnalistilor. Cristian Tudor Popescu afirma atunci ca “ziaristii din presa romaneasca au devenit, in prea mare masura, niste mercenari”. Cu toate acestea revine in fruntea Clubului Roman de Presa la inceputul anului 2007. Relatia lui Cristian Tudor Popescu cu Dumitru Tinu si, mai ales, cu fiica acestuia dupa moartea fostului director de la Adevarul l-au pus pe ziarist in ipostaza de a raspunde la cateva intrebari delicate. Cristian Tudor Popescu este un ziarist iubit pentru ca este atipic. Consecvent in critica, el este scepticul de serviciu al gazetariei romanesti. Se spune ca odata un preot i-a spus lui Cristian Tudor Popescu, “Domnule Popescu, dumneata vrei sa faci multe, dar nu mai incerca sa faci in fiecare zi si treaba lui Dumnezeu. Lasa-L sa si-o faca singur!”

Recomand oricui vrea sa scape de cotidianul asta nebun “Cuvintele si Greata” lui Jean-Paul Sartre. L-am redescoperit cu o placere extraordinara pe Sartre, acest autor caruia ii citisem in facultate doar cateva opere filosofice. Insa memoriile sale, vezi “Cuvintele” aparute la editura RAO, sunt fermecatoare. Sunt cele mai concentrate memorii pe care le-am citit vreodata. E ca un eseu despre viata in general, despre viata ta si a mea. E atat de reconfortant sa ne re-aducem, din cand in cand macar, aminte ca alte lucruri sunt importante.

Si, una peste alta, vreau zapada! Macar sa nu se mai circule deloc in Bucuresti!

Aceasta este cea mai frumoasa si mai eleganta injuratura pe care o puteam auzi din partea Elenei Udrea. Dar si cea mai dura! Stiti, cu siguranta, ca doamna Cocos, fosta Cotroceni, basesciana, actual carierista universitar, Elena Udrea si-a facut blog. Aproape ca imi vine sa spun ca “toti prostii au blog”, vorba unui coleg de serviciu. Daca pana si Iliescu a intrat in “blogos”, cazul Helenei din Troia nu mai mira deloc. Insa, chiar si asa, OMNIA MEA MECUM PORTO? Cine stie ce inseamna asta, intelege de ce spun ca Udrea ne injura abject si cu stil. Cum vine asta: “tot ce am duc-port cu mine?” Pe cine injura Elena Udrea? Pe noi toti sau doar pe cei care stiu ce inseamna? Sunt convins ca Udrea stie sa traduca “omnia mea mecum porto” insa stie ea cine a spus-o? ( Sunt convins ca NU, asa cum nu stie nici sensul ei. 1. Diogene di Sinope  2. o alta varianta ar spune: versiunea latina a raspunsului pe care l-ar fi dat filosoful Bias concetatenilor sai mirati ca paraseste cetatea, asediata de persi, fara sa-si ia nimic cu el; spiritul constituie unica bogatie a inteleptului, un bun care-l insoteste peste tot).

OMNIA MEA MECUM PORTO! Vine din partea uneia care este imaginea fix a opusului celebrei vorbe! Elena Udrea fara numele sotului, fara banii lui Cocos, fara relatiile sale este exact Nimic! Ea singura, Elena Udrea, nu este nimic fara toate lucrurile si relatiile care ce o inconjoara!

Nosce te ipsum! Na, Eleno!

Apropo. Ma intreb: daca cineva ar avea ideea de a-si face un blog pe numele Elodiei, nu s-ar potrivi mai bine marei disparute acest moto?  Ia imaginati-va: Elodia - Omnia mea mecum porto! Stop looking for me!

Ca este sau nu motivata, in Italia, are loc in aceste zile Renasterea Fascismului. Doar in  Germania zilelor noastre au mai renascut atat de evident sentimente fasciste. Ca exemplu, nu stiu cati au luat in vedere ca in Germania, ieri, s-a intamplat asta: un land german şi-a modificat Constituţia pentru a combate rasismul.  Ei bine, aceasta este masura pe care trebuia sa o adopte Italia, cu mult inainte de a se ajunge aici. Ori ei au acceptat, au stiut, au permis si au incurajat emigrarea ”persoanelor problema” si, din aceasta cauza, sunt vinovati cot la cot cu noi fata de situatia actuala. Italia nu a luat nicio masura care sa stopeze fluxul de emigrari in masa. Mai mult, probabil, lor le-a convenit mana de lucru ieftina care sa le ridice gratis economia. Problema mare e ca acum, cand le-a ajuns la propriu cutitul la os, italienii iau masuri extreme. Nu au prevenit, iar acum combat o situatie extrema - daca este extrema si nu e doar infatisata astfel - printr-un alt extremism, rasismul.