iuleka

Cautand aiurea pe net nu stiu ce despre scriitorii romani am dat peste cel mai fantastic blog al unui roman in viata. Oricat as fi fost dispus sa citesc mai mult de 2 propozitii consecutive, nu mi-a reusit deloc. Oricum, nu exista ceva mai sec decat asta! Mie mi se pare absolut fabulos, un adevarat fabulo-spirit al blogosferei!

PS: Va sfatuiesc sa incepeti cu titlurile articolelor sale.

Nu aveti senzatia ca moderatorii televiziunilor noastre au devenit tot mai nervosi? O mare parte dintre ei sunt tot mai irascibili, mai vindicativi si aproape nimeni nu isi mai pastreaza calmul. Unii dintre ei erau asa si inainte. Altii nu. Unii care nu sunt obisnuiti cu aceasta stare au inceput sa faca greseli. Iar altii o tin din greseala in greseala. E amuzant si reconfortant pentru noi ca telespectatori, dar atat de trist pentru presa in general. Care mai de care isi asuma sentinte asupra diverselor grupuri de politicieni. Cineva vrea sa impuna adevarul sau, chiar daca este doar al sau. Altul ii critica pe toti ceilalti si le arata ca nu stiu ce spun. Dar, peste toate astea, nervii sunt tot mai intinsi. Si mai multi. Da, se apropie alegerile, se fac jocurile, acolo unde au ramas nefacute, si fiecare incepe sa traga in adversar. Iar adevaratul spectacol nici n-a inceput inca…

Ce spectacol trist! Nu cred ca exista vreun lider de partid mai slab decat Geoana. Fara umor, nervos, fara tact, fara rautate, in necunostinta de cauza de cele mai multe ori, intr-un cuvant numai bun de inghitit de Vanghelie, de Basescu, de Blaga, de cine va vrea sa isi puna mintea cu el. Cei cinci jurnalisti aproape ca si-au batut joc de el. Iar colegii sai l-au lasat sa se faca de ras.

Thomas Mann are undeva o vorba. Unul din personajele romanelor sale spune ca: “atunci cand barca se inclina intr-o parte prefera sa se aseze in partea opusa ca sa echilibreze situatia… si ca ii place sa faca acelasi lucru si in viata cotidiana.” Acum depinde cum interpretezi aceste cuvinte. Insa cu nebunia creata in ultimul timp pe scena politica, tare ma tem ca romanii nu vor avea in contra si vor sari cu totii in cealalta parte a barcii. Adica? Pai, care vor trece de partea extremistilor, care isi vor suprima si minimul interes acordat vietii politice, iar restul vor gasi si alte cai de a boicota mega-show-ul oferit zilnic de politicienii nostri. Tragedia e ca ei, politicienii, nu realizeaza asta. Sau se fac ca nu isi dau seama. Presupun ca toti comentatorii politici, formatorii de opinie si jurnalistii inca nu anticipeaza, tocmai din cauza ca sunt prinsi in interiorul sistemului, cat de mult si-a pierdut poporul interesul politic. Primele alegeri, cele locale, vor da masura corecta. Iara acest absenteism nu e acelasi cu cel din tarile occidentale. Acolo sistemul democratic a erodat zeci de ani viata politica. La noi, abia acum ar fi trebuit ca mecanismul democratic al vietii politice sa se aseze. Sa inceapa sa functioneze. In Romania, el s-a stricat exact atunci cand ar fi trebuit sa lucreze.

Nu imi mai place nici o grafica de la acest wordpress. Nu ma pricep, dar ma enerveaza gama destul de restransa din oferta pe care acest site o are pentru lay-out-ul blogg-urilor gazduite. Cand vreau ceva minimalist, cand ceva grandios, cand vechi, cand nou… Mai vreau uneori si ceva futurist sau abstract sau de multe ori, pur si simplu, un fel de nimic. Raman deocamdata la aceasta forma. E fix ca starile noastre pe care trebuie sa le suportam zi de zi. Stie cineva de unde as putea sa imi iau, totusi, o alta fata? Si cum fac asta?

Daca ar fi sa ma iau dupa ce spune Tolontan, vezi blogul sau, se pare ca Andreea Marin va pleca din TVR. De ce? Ca sa prezinte impreuna cu sotu’ emisiunea “Dansez pentru tine”. Ar fi multe de spus. Oare, insa, ce a impins-o sa faca gestul asta nesabuit? Gelozia fata de Iulia Vantur? Prostia? Dorinta de a-si incheia cariera la un post cu audienta mai mare? Viitorul la PRO Tv, alaturi de Sarbu, imi seamana cu destinul lui Teo dupa ce a plecat de la Adrian Sarbu.

Ma intreb doar in ce ordine se va desparti de cei doi: Sarbu sau Banica Jr. primul?

Faptul ca Jucu a fost preferat lui Bochum nu inseamna decat capitalism pur. Si o strategie de afaceri pentru maximizarea profitului. Asta ar fi trebuit sa stie foarte bine nemtii, oricum, mai bine ca noi. Angajatii de la Bochum - germanii, europenii in general - ar fi trebuit sa revolte si cand in Romania se murea de foame, daca tot erau atat de umanitari si sensibili la principiile sociale. Insa nici noi, mai exact angajatii romani de la Juca, nu ar trebui sa uitam nicio clipa ca oricand s-ar putea ca finlandezii de la Nokia sa-si mute fabrica de aici altundeva in India, Pakistan sau Turkmenistan, atunci cand costurile de fabricatie de la Cluj vor deveni neprofitabile. Nu pot sa inteleg insa cum oficialii germani incurajeaza si transforma revolta angajatilor de la Bochum intr-un adevarat boicot national. Pe de o parte, e bine, reflecta un semn de solidaritate pe care noi, romanii, nu am fi niciodata in stare ssa il facem. Pe de alta parte, tradeaza un anume primitivism care nu tine cont de cultura capitalista sau de civilizatia liberala, pe care gresit am crezut ca occidentalii o au in sange. E simplu: ramai fara paine te revolti! Nu te mai intereseaza ca si tu ai face fix la fel daca afacerea ta ar da semne de subrezeala.

Insa Romania este un tinut al nimanui. Aici nimeni nu se poate baza pe nimic. Noi nu depindem niciodata de noi, ci intotdeauna de altii. Si de interesele lor. Politic, economic si cultural noi suntem unda indepartata (nici macar una apropiata) a pulsului european. Prabusirea recenta a leului imi da sperante concrete asupra unei alte prabusiri mult asteptate: cea imobiliara. Bineinteles ca o eventuala prabusire a pietei imobiliare de la noi nu inseamna ca apartamentele si casele vor deveni mai accesibile. Preturile lor scazute vor fi la fel inaccesibile ca si acum. Insa macar atunci nu vom mai trai frustrarea ca suntem nevoiti sa dam pe un apartament cu 2 camere in Bucuresti aceeasi bani pe care i-am da pentru a cumpara un apartament cu 3 camere in Paris, Londra sau New York.

Noi. Noi am inghitit-o pe Elodia. Si la propriu si la figurat. Asa am visat. Mi s-a aratat deodata intr-o seara ca Cioaca si-a omorat si apoi si-a transat sotia. Se facea ca zambetul sau cinic si atitudinea sa detasata nu puteau veni decat din siguranta pe care o are ca singura DOVADA impotriva sa, trupul Elodiei, nu va fi niciodata gasita. Nu poti sa zambesti astfel daca esti nevinovat si sotia ta a disparut de jumatate de an. Chiar daca, inainte, o urai de moarte. Ranjetul, caci eneori nici macar zambet nu este, pe care Cioaca ni-l livreaza la fiecare aparitie la televizor este ranjetul celui care stie ca prosteste o lume intreaga. Nu ma intereseaza resorturile psihologice care il fac sa se comporte astfel. Insa, in visul meu, ceva imi spunea ca comportamentul sau este dovada cea mai clara a vinovatiei sale.

De ce nu a fost gasit pana acum trupul Elodiei? Pentru ca nu mai are cum sa fie descoperit. Niciodata. Iar daca Cioaca nu isi marturiseste singur crima, precum Raskolnikovul lui Dostoievski, el nici nu va mai putea fi vreodata condamnat. Ohh, dar ce cosmar a devenit visul asta. Mi se arata cum domnul Cioaca dupa ce si-a transat sotia, a fiert-o si, apoi, a dat-o prin masina de tocat. Aceasta pasta, carne tocata marca Elodia, ne-a livrat-o noua, celor care am avut ghinionul sa o cumparam. Am gustat-o satisfacuti intr-o seara de sambata sau intr-o dupa-amiaza de duminica. Noi am inghitit crima lui Cioaca pe nemestecate. Acum asteptam ca Cioaca sa recunoasca. Sa dea Dumnezeu sa nu o faca!

O babuta isi dramuieste cu grija banii de curand schimbati. Ii numara, ii aranjeaza si se pregateste sa ii imparta preotului si dascalilor care vor ajunge in cateva clipe la ea cu “Ajunul Craciunului”. Nu stie cat sa dea. Ma intreaba daca e de ajuns 200 de mii. Nu stiu. “Asa trebuie mama. Trebuie sa le dai, altfel ei din ce sa traiasca?” Mdea…din ce altceva?

Ajung seara acasa si citesc ca Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romana, PreaFericitul Daniel, nu e tocmai de acord cu traducerea “Versetelor Satanice” a lui Salman Rushdie. Si condamna gestul publicarii. Si pe cei care o vor citi. Mai ales pe cei care se vor bucura citind-o. Sa arda in focul iadului! Sa ii bata Dumnezeu! Si sa nu mai vada lumina zilei cu ochii cu care se vor sminti citind randurile “versetelor satanice”… Asa sa il ajute Dumnezeu?

Orban a isterizat pe toata lumea! Presa din Romania a inebunit. S-a ajuns ca la televiziunile noastre realizatorii emisiunilor sa se cearta intre ei, in aceeasi emisiune (vezi Antena 3 si Realitatea TV). Posturile TV se acuza reciproc de manipulare, de linsaj mediatic si neprofesionalism. Jurnalistii se transforma in anchetatori, in procurori. Ziaristii iau locul politistilor si obtin mai multe informatii despre accidentul lui Orban decat angajatii MIRA. Si mai repede! Pana si CTP-ul s-a reactivat. In stilul lui, cu epitete multe si idei putine. A vorbit pana si de briciul lui Ockam, cu care s-ar rade Orban. (Pentru necunoscatori: se refera la principiul care l-a facut celebru pe acest logician din evul mediu.)

Cazul Orban este atat de fascinant, de mediatizat si de intrigant pentru ca are ingredientul ELODIA. Exista sau nu exista fata ranita de Orban? Deci avem si sange! Sunt dovezi pentru. Sunt dovezi contra. Multe judecati si judecatori, mai putin bun simt. Nu exista sceptici. Avem doar fanatici.

Acum au aparut si martorii. Multi. Ar trebui sa fie simplu. A fost sau nu a fost? Fata neaga. Orban neaga. Cativa jurnalisti baga mana in foc ca a fost. Accident cu victima si fuga de la locul faptei! Apar imagini care contrazic totul. Orban nici nu a fugit, nici nu pare sa fie beat, nici nervos, nici nu da spaga. Si nici o victima! Nu intelegem din imagini ca ar fi fost vorba de un accident in care o fata sa fie ranita. Desi fata exista, inxistenta unei certitudini in privinta accidentarii ei o transforma pe adolescenta intr-o Elodie a ministrului transporturilor. Si cam atat! Restul e manipulare. Si de o parte, si de cealalta. Toata lumea vrea sa pacaleasca pe toata lumea. Si Orban, si fata de 17 ani, si televiziunile si ziarele. Sa mai spun de politicieni? Toti au un alt interes, de fapt, decat cel aparent aparat si aratat.

Ce ma enerveaza cel mai mult sunt lucrurile care se stiu si nu se spun. Fiecare le pastreaza in caz ca celalalt face o mutare neasteptata. Apropo, oare ce-o face Basescu acum? Dar Tariceanu?

Zilele dinainte de 21 decembrie. Nefericite. Imi este neclara succesiunea evenimentelor pe zile, insa imi aduc aminte ne zvonurile care umblau sau de stirile pe care le auzeam la Radio Romania Libera. Ca la Timisoara oamenii au iesit in strada, ca au strigat impotriva lui Ceausescu, ca acolo au loc arestari, ca s-a instaurat starea de urgenta. Aceasta din urma veste, “starea de urgenta”, a fost cea mai infricosatoare. Nu imi imaginam consecintele evenimentelor din Germania, din noiembrie ‘89, nu stiam pe atunci contextul international, iar tot ce simteam era FRICA. Auzeam peste tot ca nu mai ai voie sa mergi pe strada in formatie mai mare de doua persoane. Nu ai voie sa mai spui nimic despre Timisoara, despre Ceausescu. De fapt, ceea ce ma inspaimanta cu adevarat era frica sa fii auzit de cineva rostind nevinovat un singur cuvant interzis. Iar asta ar fi declansat condamnarea, pe loc, a oricarui necutezat. Totul era suspect. In mintea mea de copil la 12 ani intelegeam ca nimic nu imi mai este permis, pentru ca totul poate fi banuitor. Nu stiam ca se poate. Nu speram. Nu imi zvacnea sangele in vene plin de viata si de libertate. Nu am avut atunci niciun imbold sa ies in strada, nu am vrut nicio clipa sa fiu un Gavroche al Romaniei. Acele seri ale lui decembrie 89, incepand de pe 17 pana pe 20, au fost negre, intunecoase, inspaimantatoare. Tata asculta Radio Europa Libera, avea valuta in casa, lucrase in Germania Federala, avea legaturi in occident si se exprima tot mai liber fata de regim. Pentru tata imi era frica. Imi era frica ca eu as fi putut sa fiu ridicat oricand de militieni de pe strada si nimeni sa nu mai auda de mine vreodata. Nu anticipam in zilele de 17, 18, 19 decembrie nimic din ce avea sa izbucneasca dupa aceste zile. Atunci totul era infricosator. Sumbru si fara viitor. Despre Ceausescu stiam ca este un om rau. Iar atunci ma gandeam ca are toate motivele sa fie si mai rau cu noi. Ca ar putea oricand sa trimita militienii sa ne impuste, asa la nimereala, preventiv, doar ca sa se asigure ca scade numarul potentialilor sai dusmani. Imi spuneam ca ar fi normal sa gandeasca asa. Doar era un om rau. Si suparat pe noi. Mama imi spusese sa am grija pe unde umblu, cu cine vorbesc, ce spun si, mai ales, mare atentie la Straini. Pe tata il auzeam insa profetand, tot mai tare si mai des, ca Ceausescu va fi infrant. Frica incepea sa se imbine cu un soi de speranta care ma cutremura. Ar fi fost prea frumos. Mi se parea ca moartea lui Ceausescu ar fi insemnat TOTUL. Doar moartea lui Ceausescu simteam ca ne-ar elibera. Libertatea insa imi parea imposibila. Prea grea, prea intunecata, prea ne-obisnuita…

Ce imi place atat de mult in tara asta este ca inca nu ne-am pierdut simtul umorului. Oh, da, inca mai radem! Asa cum, in Romania, poti vedea soferi care calca un pieton pe trecere si apoi se da jos si il ia la bataie nervos ca i-a botit masina cea noua si scumpa; asa cum barbatii nostri au puterea sa atinga pe fund o femeie care plange pe strada; asa cum cei care fura ii dau in judecata pe care ii cerceteaza pentru abuz in serviciu; asa cum ultimii prosti ajung sa coordoneze si sa conduca universitati si spitale - la fel, cu acelasi umor negru si absurd si pe acelasi principiu, un site a initiat o campanie in care isi propune sa il premieze pe cel mai Sexy Blogger din Romania! Fac, de pe acum, ramasag cu voi ca vor exista bloggeri nemultumiti de rezultate, frustrati ca nu au iesit mai sus in top, ca vor exista contestatari, ca vor fi spagari, ca se vor auzi voci care ne vor anunta ca au fost fraudate rezultatele, ca se fura, ca nu sunt reprezentative voturile, ca au votat numai prostii, ca cel care a castigat nu merita, ca s-a votat notorietatea si nu valoarea in sine.

Printre concurenti? Cei mai de seama (aratosi, inteligenti si profesionisti) bloggeri din Romania: Dan Andronic – consultant politic, Cristian Sutu – jurnalist la Cotidianul, Bradut Ulmanu – profesor la Facultatea de Jurnalistica, Dragos Bucurenci – jurnalist, Iulian Comanescu – analist media, Orlando Nicoara – directorul diviziei Internet MediaPro, Victor Ciutacu – redactor sef la Jurnalul National si Zoso – unul dintre cele mai celebre personaje ale blogosferei.

Astept provincia!