Iulian Leca

Un blog de iuleka

De ce nu imi place CTP – reluare

with 2 comments

Pentru ca are mereu dreptate. Pentru ca este mereu genial. Pentru ca gandirea sa este mai riguroasa decat un manual de logica simbolica.Imi aduc aminte de un talk-show de prin 97′ cind Cristian Tudor Popescu era fata in fata cu Gabriel Liiceanu. Pe atunci, Liiceanu era mult mai celebru decat Crucisatorul presei romanesti. De altfel, spiritul critic si luciditatea onesta a gindirii sistematice popesciene abia devenea cunoscuta marelui public (probabil fara intentia si dorinta autorului). Pe atunci si eu il admiram pe Liiceanu – iertata-mi fie inocenta, dar, inca nu facusem cunostinta cu pasiunea sa pentru masini, pentru propria-i imagine si multe altele… Dar, sa revin. CTP-ul inca era un nume in afirmare. Si, ce sa vezi? In acea confruntare nu stiu cum se ajunge cu discutia din mizeria cotidiana la ontologie. Si, iar nu stiu cum reuseste, deodata, Popescu sa il ia pe Liiceanu la rost cu ontologia. Cum? Un gazetar pasionat de science-fiction il aducea in corzi pe filozoful jurnalului de la Paltinis! Eu ma revolt, injur, si in gand si cu voce tare, iau apararea idolului meu, ii promit razbunarea intelectuala si multe altele… Nici nu apuca Liiceanu sa isi revina din doua-trei intrebari fulger ale lui Popescu ca mi-l si aduc aminte pe Crucisator cum ii da sah mat elevului lui Noica: “Nu e adevarat domne! Va spun eu ce este ontologia!…” Pina sa il apuce nervii pe Liiceanu si sa doreasca sa plece din emisiune, ma apucase pe mine risul. Imi spuneam: “ia uite mai, un gazetar a ajuns sa il puna la punct si sa ii dea lectii de ontologie lui Gabriel Liiceanu!” Timpul avea sa treaca….

Filosoful ascet si-a recunoscut unele placeri si face apologia BMW-ului, iar gazetarul avid de afirmare se plimba modest cu o Dacie. Spune asta ceva? In ordinea schimbarilor ar fi trebuit sa ajung sa il iubesc pe Cristian Tudor Popescu. Nu am reusit. CTP-ul transmite un sentiment de indignare. Oricat de calm, bucuros si linistit ai fi, daca l-ai ascultat s-a dus dracului starea ta. El este acum moralistul. Cred ca, pentru el, acea intalnire cu Liiceanu a fost foarte importanta. CTP-ul a vrut toata viata sa devina – sa fie recunoscut drept – intelept, filosof, moralist, scriitor. Exact ceea ce nu a fost niciodata! Spune-i lucrurile astea si ai vezi ce torent silogistic de argumente se va abate asupra ta pentru a te convinge de contrariu. Dar el stie…! In discursul CTP-ului exista o dusmanie constanta pe care o transmite indiferent de subiectul pe care il abordeaza. Un nu stiu ce care irita voia buna. Cristian Tudor Popescu afirma modest ca nu are mereu dreptate, dar vrea sa ii dai dreptate tot timpul. CTP-ul recunoaste deschis ce stie si ce nu stie. Incearca, insa, sa il aprinzi intr-o disputa si o sa uite imediat acest rezultat intelept al cunoasterii de sine. Cind CTP-ul se porneste sa demonstreze ceva, Kant re-inviat de-ai fi si tot nu ai mai putea sa il opresti. CTP-ul vrea sa lasa impresia ca stapineste o cultura mai mult decat bogata, ca e un erudit in aproape orice domeniu. Insa cunostintele sale abia daca acopera lecturile de baza ale unui singur domeniu. CTP-ul crede ca daca l-a citit si, poate l-a inteles, pe Spinoza sau Leibniz, asta ii da dreptul sa dea lectii de ontologie oricui. Dar Cristian Tudor Popescu nu este doar atat. Daca il acuzi de incultura, recunoaste imediat, ca e posibil sa nu stie tot. Poate iti da si dreptate. Insa o face cu aerul acela care vrea sa convinga ca modestia sa este mai inteleapta decat furia acuzatiilor tale. CTP-ul este inteligent. Analizele sale sunt uneori briliante. Observatiile Crucisatorului sunt exacte si profunde. Ele sunt folositoare, de multe ori CTP-ul fiind unicul care spune ceva cu rost. Dar Popescu este indirjit. Si are complexele lui. El stie ca l-a jignit pe Liiceanu atunci. Asa cum stie si de ce a facut-o. Fiecare admirator vrea sa isi ucida idolul! Cristian Tudor Popescu pozeaza ca nu pozeaza niciodata. El este atat de inteligent incat nu il poti critica fara sa devii ridicol. Sofismele lui nu le poate dibui decat un profesor de logica. Eu nu pot, totusi, sa ii iert furia, patosul si diletantismul. In ultima vreme, CTP-ul incepe tot mai des un discurs pentru a se opri la mijlocul sau deoarece a uitat ce vroia sa spuna. Oare din cauza abundentei de idei sau din lipsa lor? Cine stie cum functioneaza un discurs bine structura, cu o idee calauzitoare, intelege.

CTP-ul este atat de iubit pentru ca este atipic. Si consecvent in negativismul sau. Sceptic de serviciu al gazetariei, Cristian Tudor Popescu se pare ca a ramas incremenit in proiectul combaterii. Nu a citit ca dupa antiteza urmeaza sinteza. A ramas, probabil, doar la antinomiile ratiunii din Critica Ratiunii Pure, daca le-a citit si pe acelea…

Advertisements

Written by iuleka

23 May 2008 at 3:00 pm

Posted in Stiri

2 Responses

Subscribe to comments with RSS.

  1. Perfect de acord cu tine 😉 …..in ceea ce priveste CTP

    Petrisor Socol

    6 June 2008 at 2:47 pm

  2. Exista eseuri, comentarii, etc. care au darul de a ma lasa cu gura cascata iar CTP este unul dintre autorii care imi provoaca sistematic o asemenea relatie. Imi este imposibil sa analizez fiecare asertiune a Domnului Iulian Leca ce mi-a provocat un raspuns emotional, dar am sa abordez cateva grupuri de idei. 1. Logica. Este nevoie de un profesor de logica pentru a identifica sofismele lui CTP? Ce-am spune despre un taran cu bun simt? Pentru ca nu ai nevoie de mai mult pentru a pune degetul pe premisele false ale lui CTP. 2.Biasurile. Inteleg rolul lui Shiva, distrugatorul. Inteleg antiteza. Dar Shiva nu actioneaza distriminatoriu, ci in baza unor reguli. Iar antiteza se opune tezei. Cand ti se propune sa-ti indrepti tunurile asupra clasei politice romanesti si tu pisezi o singura persoana, exista riscul sa se creada ca ai probleme cu… ochii. 3.Idolul. Este o diferenta intre Idol si Profesor. De la Profesor inveti. In fata Idolului te prosternezi dupa care, eventual, iei un ciocan si te apuci sa-l demolezi. Sistematic, cautant sa intelegi ceva din experienta. Insa inevitabil, pe masura maturizarii individuale ori sociale Idolul inceteaza sa fie o persoana devenind o idee. CTP inca demoleaza persoane. 4.Inteligenta. Care ar putea fi abstracta, sociala, etc. Care este folosita aproape intotdeauna ca sclav al vointei noastre. Care este un instrument ce poate fi transformat intr-un topor, intr-o balanta ori intr-o pensula. Care poate fi eficientizat prin experienta (cultura personala intrand in categoria asta). Ce experienta are CTP in comparatie cu Liiceanu intr-ale ontologiei? Ce experienta are Liiceanu in comparatie cu CTP in ceea ce priveste atacul virulent? Cat de eficienti au fost minerii in a provoca distrugeri prin oarece Universitati romanesti? 5.Valori. Aici trebuie sa subliniez constructivitatea discursului lui CTP, bunul simt, sentimentul de unitate in creatie generat, bucuria de a apartine unui grup, imboldul de a pune mana pe o carte, capacitatea de a spune clar asta-i bine, asta nu-i si tot asa. Dar pot? Din orice discurs al lui CTP nu razbate decat o singura valoare logica: NU. Nu tu logica polivalenta, nu tu incertitudine, nu tu impuls de a reciti. Dragutul asta de NU are o proprietate: in functie de cate ori il aplici balanseaza sensul unei asertiuni de la o extrema la alta. Este distructiv pentru psihicul indvidual (a adus pana acum careva elogiul gandirii negative?) si dezangajant pentru social. De acord, folosim negatia intr-o demonstratie prin reducere la absurd ori in contrazicerea ipotezei nule din statistica. Dar nu am nici o evidenta a aptitudinilor matematice ale CTP. Atunci ar trebui sa pot observa macar un patern complet al dialecticii asa cum o aplica CTP. Insa, asa cum spune Iulian Leca, dincolo de antiteza nu observ nimic. Mai mult, esuez a intelege principiile lui de modelare ale tezei. Cand vrei sa demonstrezi ceva ce apartine lumii reale esti obligat sa faci un model al realitatii pentru ca mintea lucreaza cu idei, cu reprezentari si nu cu obiectele in sine. Daca un singur om reprezinta pentru CTP toata clasa politica este ok sa arunci cu bullshit in el pentru ca, de fapt, tintesti tot parlamentul. Dar daca acel om este, intamplator desigur, si reprezentantul tuturor romanilor nu mai mi se pare corect sa primesc laturi din partea lui CTP… 6.Outcome. Este interesant sa privesti evolutia unei sculpturi sub mana artistului. La inceput pare anarhie curata. Distrugere. Negare. Moarte. Insa cu mult inainte de sfarsit incepi sa zaresti forma desi continutul este inca neclar. In cele din urma sculptorul pune dalta jos iar rezultatul comuniunii intre spirit si materie sta in fata ta. Lui CTP sentimentul nu-i este strain. Dar incercand sa-i admir opera de jurnalist sufletul meu nu poate percepe decat formele urate si lipsa ideii finale. Asta sa fie viitorul de care CTP, ca scriitor de SF, a fost intr-o vreme preocupat?

    Emil

    17 November 2009 at 4:15 pm


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: