Iulian Leca

Un blog de iuleka

1 Decembrie, motiv de mandrie sau durere?

with one comment

In preajma zilei de 1 decembrie ne bantuie, in fiecare an, o intrebare. Sau mai multe. Cine suntem si unde ne situam, ca romani, in comparatie cu Europa?

Intrebarea este urmata de dorinta de a sti ce am lasat noi istoriei. Bun sau rau, cu ce ne putem noi mandri, daca ar fi sa tragem linie astazi? Ce sau pe cine am dat noi lumii ca sa putem spune: daca acesta nu ar fi existat, lumea nu ar mai fi fost la fel?

Ca si cum situatia s-ar  schimba de la an la an, reluam mereu aceasta problema si o intoarcem pe toate fetele. Cand suntem ingaduitori, gasim cateva repere in istorie. Insa, de cele mai multe ori, ne descoperim fara niciun punct de sprijin in trectulul nostru, oricum cenusiu. Orice ne-am raspunde, recunoastem, mai devreme sau mai tarziu, ca aici, in Romania, exista un ceva anume care ne trage in jos.

Exista in aceasta tara impanzita de securisti, de manelisti, de politicieni si functionari corupti, de cersetori si miliardari de carton, a caror avere dispare intr-o luna, exista ceva care te face sa abandonezi orice speranta de mai bine. In Romania exista ceva rau care, parca, a incremenit in noi si in cei de langa noi.

In Romania unde injustitia domina Justitia, unde regula este exceptie, iar exceptiile devin regula, unde tupeul marlanesc si smecheria suburbana sunt considerate virtuti, unde racnetul isteric este considerat inspiratie, iar luciditatea calma si inteligenta sunt privite ca dovezi de moliciuni, aici unde relatiile si spaga inca rezolva toate problemele si deschid orice usa, aici risti sa iti pierzi orice speranta sa mai crezi ca se poate schimba ceva vreodata.

Cand nu ne-au calarit unii sau altii, ne-am calarit singuri.

Din fericire, printr-un miracol de neezplicat tot aici, in Romania, s-au nascut si cateva exceptii. Pot fi amintiti aici: Henry Coanda, fara el poate ca avionul cu reactie ar fi aparut mai tarziu sau deloc, George Emil Palade, singurul nume de roman care poate fi amintit cu mandrie cand vine vorba de premiul Nobel, Mircea Eliade, a fost singurul roman care a creat o terorie, un curent sau chiar o moda in Istoria Religiilor, de care nu poti sa nu tii cont ca cercetator al acestei materii. A mai fost Eugene Ionesco, dramaturgul roman care a inventat notiunea de teatru absurd si care a reusit, din timpul vietii chiar, sa devina membru al Academiei Franceze.

Nu multe alte nume mai pot fi adaugate aici. Fara Constantin Brancusi arta lumii ar fi fost mai saraca. Emil Cioran a reusit cu scepticismul si plictisul sau sa cucereasca pana si gospodinele frustrate ale occidentului. Iar Nadia Comaneci, un sportiv ce-i drept, dar ea a inventat perfectiunea in gimnastica si a si fost recunoscuta pentru asta, luand primul 10 din istoria acestui sport.

Ce au in comun toti acesti romani? Aici abia isi face loc nefericirea noastra cea mai mare. Privind destinul fiecaruia constatam ca toti, cu o singura exceptie – Nadia, s-au realizat si au reusit sa intre in constiinta occidentului DUPA ce au parasit aceasta tara.

Abia dupa ce au abandonat cu totul si pentru totdeauna aceasta tara, au reusit sa se realizeze. Cu alte cuvinte, traind in Romania niciunul dintre ei nu a patruns in memoria colectiva a lumii.

Citind memoriile si biografiile tuturor acestor romani ramai cu un gust amar. Toti au ajuns la un moment dat la concluzia ca nu vor face nimic si nu se vor realiza daca vor ramana aici. Si au facut tot ce au putut ca sa scape. Au fugit, au evadat, au facut foame prin lume, au renuntat la tot ce aveau aici si au preferat sa o ia cu totii de la zero in alta parte. Oriunde, numai Romania sa nu fie. Nu e deloc magulitor pentru noi aceasta idée.

Sa nu spunem ca doar comunismul i-a alungat din Romania. Si Brancusi si H. Coanda ca si Eugen Ionesco si Emil Cioran au parasit Romania inainte ca regimul comunist acapareze puterea.

E ca si cum, traind in Romania, iti ramane interzisa Marea Performanta. Ca si cum ar exista o teorie, potrivit careia, daca traiesti in Romania, esti condamnat la mediocritate.

Ramane speranta ca intr-o zi vom avea romani, recunoscuti pe plan mondial, dar care se vor misca printre noi aici, in Romania.

Advertisements

Written by iuleka

1 December 2008 at 2:12 pm

Posted in Homo ludens

One Response

Subscribe to comments with RSS.

  1. Problema e ca exodul valorilor nu ne poate lasa decat cu speranta. Nu cu manelistii schimbi ceva in tara asta, nu cu lupii tineri care au inceput sa populeze partidele politice, preluand proastele obiceiuri ale vechilor tovarasi. Ai nevoie de OAMENI. Ce te faci daca ei vor sa fuga in lume? Mori cu javrele de gat, dar cam atat. Marile probleme ale natiei sunt cele legate de caracter: suntem prea slabi sufletesti, prea inclinati spre rau. Nu stim sa ne aparam ori sa fim demni; suntem mult prea maleabili, mult prea relaxati. Suntem incapabili sa luptam pentru ceva, indiferent ce: o idee, un pamant, un frate, orice.

    Cand ma gandesc la felul asta romanesc de a fi, nu pot sa ignor o idee care imi revine obsedant in minte: Polonia a pierdut catastrofal al doilea razboi mondial; da, dar si-a castigat viitorul. Noi, ne-am strecurat, dar zau ca parca l-am pierdut. E tare greu sa nu ai senzatia ca suntem condamnati la minorat: politic, moral, de orice alta natura.

    Imperialistu'

    7 December 2008 at 12:03 am


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: