De ce nu imi place Cristian Tudor Popescu

Pentru ca are mereu dreptate. Pentru ca este mereu genial. Pentru ca gandirea sa este mai riguroasa decat un manual de logica simbolica.

Imi aduc aminte de un talk-show de prin 97′ cind Cristian Tudor Popescu era fata in fata cu Gabriel Liiceanu. Pe atunci, Liiceanu era mult mai celebru decat Crucisatorul presei romanesti. De altfel, spiritul critic si luciditatea onesta a gindirii sistematice popesciene abia devenea cunoscuta marelui public (probabil fara intentia si dorinta autorului). Pe atunci si eu il admiram pe Liiceanu – iertata-mi fie inocenta, dar, inca nu facusem cunostinta cu pasiunea sa pentru masini, pentru propria-i imagine si multe altele… Dar, sa revin. CTP-ul inca era un nume in afirmare. Si, ce sa vezi? In acea confruntare nu stiu cum se ajunge cu discutia din mizeria cotidiana la ontologie. Si, iar nu stiu cum reuseste, deodata, Popescu sa il ia pe Liiceanu la rost cu ontologia. Cum? Un gazetar pasionat de science-fiction il aducea in corzi pe filozoful jurnalului de la Paltinis! Eu ma revolt, injur, si in gand si cu voce tare, iau apararea idolului meu, ii promit razbunarea intelectuala si multe altele… Nici nu apuca Liiceanu sa isi revina din doua-trei intrebari fulger ale lui Popescu ca mi-l si aduc aminte pe Crucisator cum ii da sah mat elevului lui Noica: “Nu e adevarat domne! Va spun eu ce este ontologia!…” Pina sa il apuce nervii pe Liiceanu si sa doreasca sa plece din emisiune, ma apucase pe mine risul. Imi spuneam: “ia uite mai, un gazetar a ajuns sa il puna la punct si sa ii dea lectii de ontologie lui Gabriel Liiceanu!” Timpul avea sa treaca….

Filosoful ascet si-a recunoscut unele placeri si face apologia BMW-ului, iar gazetarul avid de afirmare se plimba modest cu o Dacie. Spune asta ceva? In ordinea schimbarilor ar fi trebuit sa ajung sa il iubesc pe Cristian Tudor Popescu. Nu am reusit. CTP-ul transmite un sentiment de indignare. Oricat de calm, bucuros si linistit ai fi, daca l-ai ascultat s-a dus dracului starea ta. El este acum moralistul. Cred ca, pentru el, acea intalnire cu Liiceanu a fost foarte importanta. CTP-ul a vrut toata viata sa devina – sa fie recunoscut drept – intelept, filosof, moralist, scriitor. Exact ceea ce nu a fost niciodata! Spune-i lucrurile astea si ai vezi ce torent silogistic de argumente se va abate asupra ta pentru a te convinge de contrariu. Dar el stie…! In discursul CTP-ului exista o dusmanie constanta pe care o transmite indiferent de subiectul pe care il abordeaza. Un nu stiu ce care irita voia buna. Cristian Tudor Popescu afirma modest ca nu are mereu dreptate, dar vrea sa ii dai dreptate tot timpul. CTP-ul recunoaste deschis ce stie si ce nu stie. Incearca, insa, sa il aprinzi intr-o disputa si o sa uite imediat acest rezultat intelept al cunoasterii de sine. Cind CTP-ul se porneste sa demonstreze ceva, Kant re-inviat de-ai fi si tot nu ai mai putea sa il opresti. CTP-ul vrea sa lasa impresia ca stapineste o cultura mai mult decat bogata, ca e un erudit in aproape orice domeniu. Insa cunostintele sale abia daca acopera lecturile de baza ale unui singur domeniu. CTP-ul crede ca daca l-a citit si, poate l-a inteles, pe Spinoza sau Leibniz, asta ii da dreptul sa dea lectii de ontologie oricui. Dar Cristian Tudor Popescu nu este doar atat. Daca il acuzi de incultura, recunoaste imediat, ca e posibil sa nu stie tot. Poate iti da si dreptate. Insa o face cu aerul acela care vrea sa convinga ca modestia sa este mai inteleapta decat furia acuzatiilor tale. CTP-ul este inteligent. Analizele sale sunt uneori briliante. Observatiile Crucisatorului sunt exacte si profunde. Ele sunt folositoare, de multe ori CTP-ul fiind unicul care spune ceva cu rost. Dar Popescu este indirjit. Si are complexele lui. El stie ca l-a jignit pe Liiceanu atunci. Asa cum stie si de ce a facut-o. Fiecare admirator vrea sa isi ucida idolul! Cristian Tudor Popescu pozeaza ca nu pozeaza niciodata. El este atat de inteligent incat nu il poti critica fara sa devii ridicol. Sofismele lui nu le poate dibui decat un profesor de logica. Eu nu pot, totusi, sa ii iert furia, patosul si diletantismul. In ultima vreme, CTP-ul incepe tot mai des un discurs pentru a se opri la mijlocul sau deoarece a uitat ce vroia sa spuna. Oare din cauza abundentei de idei sau din lipsa lor? Cine stie cum functioneaza un discurs bine structura, cu o idee calauzitoare, intelege.

CTP-ul este atat de iubit pentru ca este atipic. Si consecvent in negativismul sau. Sceptic de serviciu al gazetariei, Cristian Tudor Popescu se pare ca a ramas incremenit in proiectul combaterii. Nu a citit ca dupa antiteza urmeaza sinteza. A ramas, probabil, doar la antinomiile ratiunii din Critica Ratiunii Pure, daca le-a citit si pe acelea…