Presa altora I

   Presa din Romania este la fel ca Romania. Nu este nici mai buna, nici mai proasta decat oamenii care lucreaza in ea, sau decat publicului caruia i se adreseaza. Si o stim cu totii bine. Este si smechera si buna si proasta. Este si fraiera si inteligenta, si interesanta si plicticoasa. Un singur lucru nu este: independenta. 

   Stim ce facem fiecare, stim cum se lucreaza, cum am ajuns unde suntem. Si stim la fel de bine de ce am ajuns tocmai acolo unde suntem si nu in alta parte. Cind ne uitam in jur, nu uitam nicio clipa compromisul lui x sau y, ne enerveaza z si il birfim pe T pentru isteria recenta si pentru limbajul agresiv, de inspiratie basesciana sau becaliana. In fond, presa din Romania este exact ceea ce se spune ca este: un mediu, un mijloc. Este un mediu pe care nimeni nu il controleaza cu adevarat. Nici patronul, nici directorii, nici editorii si nici publicul ei. Dar, paradoxal, toata lumea crede ca il domina.  Patronii urmaresc un scop, au o datorie de platit sau de facut, ceva de acoperit sau descoperit, in fine, au un tel! Din moment ce patronii si-au pus presa in slujba unui interes ea nu mai este a lor. Presa este un cadou, un favor pentru un alt favor. Iar daca nu au nici un scop, daca au facut-o doar pentru profit, atunci presa este subjugata legii profitului care urmareste doar vinzarea produsului si atat. In acest caz ea depinde de cumparator, de hachitele sale, de ticurile, tabieturile si prejudecatile sale, deci este la mina cererii. In oricare din aceste cazuri ea, presa, nu poate fi independenta. Directorii, la rindul lor, depind de patron si se tem, in diverse moduri, de cei pe care i-au angajat. Nimeni nu se simte stapin, nimeni nu poate spune ca nu depinde de nimeni, de altii… Unii politicieni se tem de presa, dar, in acelasi timp, altii profita de ea in diverse scopuri. Nici pentru unii, nici pentru ceilalti presa nu este un lucru independent. Daca nu a fost creata impotriva lor, ea exista pentru ei. Si daca nu e nici-nici, atunci politicienii doresc sa o cucereasca. Si pentru asta fac tot ce le sta in putinta – de la zimbete aruncate directorilor si realizatorilor, la stringeri calduroase de maini si promisiuni care se transforma in mita, pina la amenintari si actiuni de intimidare. Cu totii, patroni, directori sau simpli angajati isi spun, intotdeauna, “aceasta este presa altora”! Sa presupunem, de dragul argumentatiei, ca ar mai exista un caz de actionariat-patron. Cel care nu are nicio o datorie de platit, nu urmareste sa se “spele”, sa se salveze, şi nu urmareste nici macar profitul. In acest caz ideal, de laborator aproape, presa cui ar apartine? Ea ar fi atunci la “bunul plac” al “gusturilor” editorilor, producatorilor, managerilor care isi vor promova ideile fara nici o actiune din -in sau -out. Cam atat despre aspectul formal al presei. Continutul? Este o alta poveste. Se leaga si se intrepatrunde cu formele pe care le capata presa insa are si legi proprii. Legi care nu tin (intru totul) de deontologia profesionala, de coordonatele trasate de conducerea unui post sau altul sau doar de profit. Sa nu uitam ca nimeni nu poate controla totul. Exista scapari si de o parte si de alta. Asa cum exista derapaje si in celalalt sens: dovezi în exces de zel. Si atunci, manipularea? Cine trage sforile? Toti? Nimeni? Puterea in presa, ca si aiurea, imi vine sa cred ca e detinuta de factiuni. Si doar contextual ea se concentreaza spre o singura tinta. Au abundat tintele in ultimul timp? Poate.

   Stop! Am vorbit despre presa din Romania? Nu cumva am fost mereu cu gindul la altceva, la ce ne-am dori unii dintre noi sa avem? Sau este doar un vis?